Copilul şi şcoala peste… câţiva ani!

Eram prin primul an la facultate, când o profesoară ne întâmpina cu o temă interesantă. Realizaţi un eseu „Copilul şi şcoală peste 50 de ani.” Trebuie să recunosc că atunci ca şi acum de altfel aveam multe semne de întrebare. Vă provoc însă ca împreună să încercăm să aruncăm o privire în viitor să vedem cum ar putea fi şcoala şi copii peste câţiva ani.

Iată că factorul decisiv în lumea de astăzi este tehnologia care are un ritm foarte rapid de dezvoltare. Ne întrebăm dacă educaţia elevilor se îmbunătăţeşte prin utilizarea calculatorului, şi cum pot fi folosite mai bine calităţile unice ale acestuia: interactivitatea, operaţii efectuate cu precizie, interacţiunea cu fiecare elev în parte. Un alt factor în dezvoltare este mediul fizic care prin schimbările sale bruşte va aduce noi nevoi de adaptare, învăţare şi dezvoltare.

Mă întreb care ar fi „Cea mai bună lume posibilă!” Adulţii vor să dea copiilor tot ce e mai bun, cele mai bune jucării, televizor, calculator şi internet, cea mai bună educaţie, însă adesea „îngrădesc” astfel copiii într-un mediu de confort şi siguranţă cu noi tehnologii care să le diversifice activităţile şi timpul liber.[1]

În viitor, ar putea exista o lume robotizată… unde cele mai grele şi distrugătoare munci ar putea fi făcute de către roboţi. Medierea prin WorldWideWeb oferă noi modalităţi de educaţie, deschizând noi medii în care elevii pot interacţiona. Astfel, video-conferinţele, e-mail-urile oferă noi limbaje de comunicare.

Am putea deduce, că în viitor, învăţământul va fi orientat mai mult spre cercetare ştiinţifică, spre înnoirea informaţiilor, universităţi virtuale, învăţarea limbilor străine, educaţie timpurie pe baza dezvoltării intelectuale a copiilor, noi materii privind ecologia stilului de viaţă, fenomenul de reducere a populaţiei; scopul educaţiei fiind acela de a scoate cât mai multe informaţii de la individ, decât de a aduce multe informaţii în mintea acestuia. Astfel „educaţia va rămâne mereu o artă”; arta de a adapta la situaţii specifice, indicaţiile generale fiind date de schimbările tehnologiei.

O lume rea, distructivă… cred că începe să se contureze şi unii părinţi poate o trăiesc deja acasă cu copiii lor. Televizorul, calculatorul şi jocurile video sunt un substitut pentru multe activităţi educative şi de recreere a copiilor. Lipsa de acasă părinţilor tot mai mult timp, a făcut că discuţiile constructive cu părinţii să fie înlocuite cu jocurile pe calculator şi TV, având  consecinţe negative asupra stării fizice a copiilor, dezvoltării psiho-cognitive, dezvoltării psiho-sociale, şi a înţelegerii realităţii.

În plan fizic, copiii sunt obezi, şi datorită poziţiei vicioase la calculator ar putea fi afectaţi tot mai mult de tendinite, scolioze, cifoze sau alte afecţiuni ale sistemului osos. Licăririle frecvente ale monitorului, determină la un număr tot mai mare de tineri crize de epilepsie (epilepsie fotosenzitivă). În plan psiho-cognitiv, utilizată în exces, tehnologia determină tulburări emoţionale: anxietate, toleranţă scăzută la frustrare, iritabilitate, chiar şi depresie împiedicând dezvoltarea unei vieţi afective normale a copilului (relaţii sociale reduse, lipsa empatiei, a respectului şi dragostei faţă de semeni) şi dezvoltarea creativităţii.

După cum spunea Vagotsky jocul este considerat factor decisiv în dezvoltarea generală a copiilor. Până la vârsta de 5 ani, se dezvoltă limbajul interior, structurat după mecanismele vorbirii şi cuprinde atât componente auditive, vizuale, kinestezice precum şi cele motorii, jocul având un rol decisiv în dezvoltarea armonioasă. Înlocuind în unele cazuri aproape în totalitate jocurile şi activităţile copilăriei cu jocurile pe computer, copilul creşte cu multe lipsuri în achiziţionarea de informaţii relevante necesare dezvoltării sale.

La vârsta şcolarului, activitatea de bază trece de la joacă la învăţare şi la însuşirea de cunoştinţe noi şi relaţii cu cei din jur. Astfel, se dezvoltă sensibilitatea tactilă, vizuală, percepţia, memoria, atenţia, imaginaţia, gândirea, limbajul, voinţa. La această vârstă, tehnologia şi calculatorul au efecte negative asupra  psihicului, încetinind ritmul de memorare, scrisul şi cititul, toate  făcându-se cu mare dificultate.

La vârsta adolescenţei, în mod normal copilul se orientează tot mai mult către mediul social dar şi către propria-i viaţă psihică, dezvoltând conştiinţa de sine, afirmarea propriei personalităţi, integrarea treptată în valorile vieţii. Specialiştii au demonstrat că, tehnologia audio-video şi divertismentul exagerat de la televiziune, determină la această vârstă deficienţe de atenţie şi concentrare, slăbirea puterii de judecată şi a motivaţiei, valori distorsionate, slăbirea capacităţilor mentale. Astfel, prin internet şi televizor copiii sunt bombardaţi zilnic cu foarte multe informaţii de tot felul, determinând uneori conflicte interioare, maturizarea timpurie, imposibilitatea de adaptare la ritmul rapid, având consecinţe negative: fobii şi multe alte afecţiuni psihice, iar din cauza necomunicării cu părinţii, sunt expuşi la a asimila informaţii greşite sau în neconcordanţă cu vârsta lor, afectându-le astfel comportamentul şi modul de a gândi, distrugându-le treptat personalitatea şi conceptul de sine. Siguranţa, fericirea, creativitatea şi îndrăzneala lor în viaţa adultă depinde în totalitate de energia emoţională şi inteligenţa dezvoltate în copilărie.

 Un portret robot al copiilor în viitor ar arăta cam aşa: este sedentar din cauza calculatorului şi a televizorului, acumulează multe informaţii la o vârstă fragedă, dar nu reuşeşte să le valorifice în comportamentul său, se îmbolnăveşte des, mănâncă nesănătos, petrece foarte puţin timp cu alţi copii în mediile de joacă, se străduieşte să atingă perfecţiunea, dar nu acordă importanţă deosebită educaţiei.

Gândind din perspectiva teoriei lui L. Vagotski care susţine căci cunoaşterea este construită cu ajutorul altor persoane, iar limbajul este cel mai important instrument psihologic care influenţează dezvoltarea cognitivă a copiilor, un sistem educaţional invadat de tehnologie va educa copii care ar putea prezenta următoarele caracteristici: scăderea cunoştinţelor de vocabular; dificultatea de a trece de la forma vorbită la cea scrisă; slabă capacitate de ascultate, înţelegere dar şi de a-şi aminti materialele prezentate; lipsa coerenţei în vorbire şi în scris a faptelor şi ideilor; lipsa structurilor gramaticale mai complexe; înţelegerea cu dificultăţi a lecturii; performanţe scăzute în planificare şi organizare.

Vă aştept ca în partea a doua să analizăm şi să vedem ce poate face un părinte care îşi doreşte pentru copilul său o educaţie sănătoasă menită să formeze copii, care mâine să fie adulţi competenţi şi responsabili.

[1] Augusto Cury, Parinti Straluciti,profesori Fascinanti (Editura For You, 2005).

Ana-Estera

Șoție și mamă în permanentă încercare de a sta lângă copii, deci, trebuie să lucrez de acasă. Lucrez în două mai capitole: Produse de decor - pe care le fac eu și Machetare în construcții. Mai sunt pasionată de psihologie și de relația părinți-copii.

You may also like...

2 Responses

  1. 27/02/2015

    […] Mă întreb care ar fi „Cea mai bună lume posibilă!” Adulţii vor să dea copiilor tot ce e mai bun, cele mai bune jucării, televizor, calculator şi internet, cea mai bună educaţie, însă adesea „îngrădesc” astfel copiii într-un mediu de confort şi siguranţă cu noi tehnologii care să le diversifice activităţile şi timpul liber.[1] […]

  2. 25/04/2015

    […] la acest gând abordat data trecută. Cum va fi şcoala şi educaţia peste câţiva ani şi ce poate să facă un părinte pentru o […]

Leave a Reply